Guvernul a reglementat modul de funcționare a Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior

Executivul a adoptat Hotărârea privind organizarea și funcționarea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, act normativ prin care sunt create condițiile necesare bunei funcționări a acestei instituții.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Agenția va asigura urmărirea, coordonarea și controlul aplicării și respectării reglementărilor din domeniul investițiilor străine directe și de portofoliu în România, al comerțului exterior și al urmăririi investițiilor românești în străinătate, reprezentând statul român atât în plan intern, cât și extern; va avea ca atribuții inițierea, elaborarea, promovarea, fundamentarea și aplicarea politicilor și strategiilor Guvernului în aceste domenii, precum și inițierea și elaborarea cadrului normativ necesar.

Astfel, Agenția Română de Investiții și Comerț exterior va fi interfața principală dintre potențialii investitori și autoritățile române locale și centrale, constituind un veritabil punct de legătură pentru investitorii străini, oferindu-le asistență și consultanță pentru implementarea proiectelor de investiții.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

mmss-intentioneaza-sa-modifice-unele-acte-normative-in-domeniul-asistentei-sociale-s17483-300×182