Granturi pentru investițiile IMM-urilor grav afectate de pandemia COVID-19

Executivul a adoptat joi, 16 iunie a.c., Ordonanța de urgență care va reglementa contractarea de granturi pentru investiții de către microîntreprinderi și IMM-uri. „Concret, vor fi acordate granturi pentru investiții necesare capacităților de prestare de servicii și pentru investiții destinate retehnologizării”, se menționează într-un comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Finanțarea acestora este asigurată de MIPE din Programul Operațional Competitivitate.

Măsura 1 – Granturi pentru investiții necesare capacităților de prestare de servicii are alocate 59,69 milioane euro, din POC și de la bugetul de stat.
Valoarea granturilor este cuprinsă între 50.000 euro și 200.000 euro, cel mult de cinci ori cifra de afaceri din 2019. Microîntreprinderile vor trebui să asigure cofinanțare de 5%, întreprinderile mici – 10%, iar întreprinderile mijlocii – 15%. Firmele care pot contracta granturile sunt entitățile care își desfășoară activitatea în domenii din Clasa P – Invățământ, Clasa Q – Sănătate și asistența socială, Clasa S – Alte activități de servicii.

Măsura 2 – Granturi pentru investiții destinate retehnologizării are alocate fonduri în valoare de 358,14 milioane euro, din POC și de la bugetul de stat
Valoarea granturilor este cuprinsă între 50.000 euro și 500.000 euro, cel mult de cinci ori cifra de afaceri din 2019. Beneficiarii vor trebui să asigure cofinanțare de 25% – 75%, în funcție de regiunea în care este realizată investiția.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

277 – 17.06.2022

Leave your comment