Legea nr. 114/2020, publicată în Monitorul Oficial: Mecanismul restructurării financiare va acoperi datorii bugetare restante la data de 31 iulie 2020
Legea nr. 114/2020 privind aprobarea OUG nr. 90/2020 pentru modificarea OG nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, precum și pentru modificarea altor acte normative, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 600 din 8 iulie 2020. Legea prevede, între altele, instituirea unor măsuri de restructurare a obligațiilor bugetare restante la data de 31 iulie 2020 (în varianta inițială termenul era 31 martie 2020). Prevederile OUG nr. 90/2020 se modifică în mod corespunzător. Astfel, în scopul revitalizării și evitării deschiderii procedurii insolvenței, debitorii, persoane juridice de drept public sau privat, cu excepția instituțiilor publice și a unităților administrativ-teritoriale, aflați în dificultate financiară și pentru care există riscul intrării în insolvență, își pot restructura obligațiile bugetare principale restante la data de 31 iulie 2020 și neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscală, precum și obligațiile bugetare accesorii.

Sunt obligații bugetare principale restante la data de 31 iulie 2020 și obligațiile bugetare declarate de debitor sau stabilite de organul fiscal competent prin decizie după data de 1 august 2020 aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 iulie 2020, precum și obligațiile fiscale principale scadente în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a OUG nr. 29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare și data de 31 iulie 2020 inclusiv. Restructurarea obligațiilor bugetare se aplică și pentru obligațiile bugetare principale și accesorii stabilite de alte organe decât organele fiscale, precum și pentru amenzile de orice fel, transmise spre recuperare organelor fiscale centrale după data de 1 august 2020 până la data eliberării certificatului de atestare fiscală.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

4 – 09.07.2020

Leave your comment