MADR: Regulamentul privind sprijinul pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase, publicat în Jurnalul Oficial al UE

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/739 al Comisiei din 4 aprilie 2023 de prevedere a unei măsuri de sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase din Bulgaria, Polonia și România a fost publicat miercuri în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, suma primită de țara noastră fiind de 10,05 milioane euro, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), printr-un comunicat citat de Agerpres. Prin acest Regulament se pun la dispoziția Bulgariei, Poloniei și României ajutoare din partea UE în cuantum total de 56,3 milioane euro pentru instituirea unei măsuri de sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și semințelor oleaginoase. România a primit un cuantum total de 10,05 milioane euro, care va fi suplimentat, din bugetul național, cu alte 10,05 milioane euro.

Suma totală de 20,1 milioane euro va fi acordată producătorilor agricoli din sectorul cerealelor, pentru cheltuieli angajate cu depozitarea în spații de depozitare proprii sau la terți, a producției proprii de grâu din recolta anului 2022.

Beneficiarii acestui sprijin de urgență sunt: producători agricoli persoane fizice; producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale constituite potrivit prevederilor OUG nr. 44/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare; producători agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare, societățile agricole organizate în conformitate cu Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole si alte forme de asociere in agricultura, cu modificările și completările ulterioare, societățile comerciale organizate în conformitate cu Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, grupurile și organizațiile de producători recunoscute potrivit OG nr. 37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole și silvice, precum și pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia, cu modificările și completările ulterioare, cooperativele agricole organizate în conformitate cu Legea nr. 566/2004 a cooperației agricole, cu modificările și completările ulterioare.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

madr-regulamentul-privind-sprijinul-pentru-sectorul-cerealelor-si-cel-al-semintelor-oleaginoase-publicat-s17816-300×182