„Prin intermediul acestei aplicații, ne dorim ca toți producătorii români care au obținut deja acreditarea pentru producția de echipamente medicale să se înscrie în acest registru, pentru a avea o bază de date la nivel național, în vederea unei mai bune coordonări în lupta împotriva noului tip de coronavirus”, precizează MEEMA, într-un comunicat.
„Realizăm această centralizare pentru a ști în orice moment de ce resurse dispunem și pentru a ajuta în special instituțiile de interes sau utilitate publică și cetățenii să obțină cât mai repede echipamentele, produsele și serviciile de care au nevoie. Pe de altă parte, vrem să dezvoltăm rețeaua producătorilor interni de astfel de echipamente. Este o greșeală strategică faptul că, până în prezent, România nu a avut astfel de producători și ne-am bazat doar pe produse de import. Vrem să devenim exportatori de produse cu valoare adăugată, nu importatori”, a declarat ministrul de resort, Virgil Popescu.
Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.