Au intrat în vigoare normele UE privind conținutul digital și vânzarea de „bunuri inteligente”

La începutul  acestui an au intrat în vigoare noi norme ale UE privind conținutul digital și vânzarea de bunuri. „De acum înainte, consumatorilor și agenților economici le va fi mai ușor să cumpere și să vândă conținut digital, servicii și bunuri digitale și «bunuri inteligente» din și în întreaga UE”, se menționează într-un comunicat al Executivului comunitar.

„2022 începe într-o notă extrem de pozitivă pentru consumatorii și întreprinderile din UE. În cazul unor probleme sau defecte legate de conținutul digital, de serviciile digitale sau de produsele inteligente, consumatorii din UE vor avea de acum aceleași drepturi ca în cazul oricăror alte bunuri, indiferent de locul din UE din care au cumpărat bunurile și serviciile respective. Normele noastre armonizate consolidează drepturile consumatorilor și, mai mult, vor încuraja companiile să își vândă bunurile și serviciile în întreaga UE, oferind securitate juridică, ceea ce îi va ajuta pe consumatori în milioane de tranzacții zilnice”, a declarat Didier Reynders, comisarul european pentru justiție.

Prin noile norme privind contractele digitale, consumatorii vor fi protejați atunci când conținutul digital (de exemplu, muzică sau software descărcate) și serviciile digitale sunt defectuoase. Aceștia vor avea dreptul legal la o soluție, de exemplu, o reducere de preț sau rezilierea contractului și rambursarea sumei plătite.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

3-04.01.2022