Noul model al formularului 212, publicat în Monitorul Oficial

Modelul, conținutul, modalitatea de depunere și de gestionare a formularului 212 „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, aprobate prin Ordinul președintelui ANAF nr. 2.127/2021, au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 10 din 5 ianuarie 2022. Formularul va fi utilizat pentru declararea impozitului pe veniturile realizate și a contribuțiilor sociale datorate începând cu anul 2021, precum și pentru declararea impozitului pe veniturile estimate și a contribuțiilor sociale datorate începând cu anul 2022.

Modificările față de precedentul formular sunt, în principal, următoarele:

a) introducerea la Capitolul I, secțiunea 1 din formular, a unei subsecțiuni noi, subsecțiunea 3, care se completează de persoanele fizice care realizează, în cursul anului de raportare, venituri impuse pe baza normelor de venit din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală;

b) introducerea, la Capitolul I, secțiunea 2, a două subsecțiuni distincte, după cum urmează:

 subsecțiunea 1 – pentru stabilirea și declararea impozitului pe veniturile realizate din străinătate;

▪ subsecțiunea 2 – pentru stabilirea și declararea contribuțiilor sociale datorate de către contribuabili, pentru veniturile reprezentând remunerații, indemnizații și alte venituri similare, precum și orice alte avantaje, în bani și/sau în natură, obținute din străinătate în calitate de membri ai consiliului de administrație, membri ai directoratului, membri ai consiliului de supraveghere, administratori, directori, cenzori, membri fondatori, reprezentanți în adunarea generală a acționarilor sau orice alte activități desfășurate în funcții similare pentru activitatea desfășurată în străinătate la angajatori/plătitori de venit care nu au sediul permanent și nu sunt rezidenți fiscali în România;

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

05-05.12.202