Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a publicat, în transparență decizională, un proiect de OUG pentru completarea Legii nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale. Inițiatorii au avut în vedere o serie de măsuri pentru protejarea și sprijinirea salariaților angajatorilor naționali care subcontractează servicii, în ceea ce privește acordarea drepturilor salariale rezultate în cadrul prestării categoriilor de servicii prevăzute în anexa la Legea nr. 16/2017 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, prin proiect se reglementează, în mod similar cu situația legiferată în cazul detașării transnaționale, răspunderea contractantului căruia întreprinderea îi este subcontractant direct privind răspunderea în solidar cu aceasta sau în locul său pentru drepturile salariale nete restante aferente salariului brut pe țară garantat în plată, cu menținerea în sarcina subcontractantului a obligației de plată a diferenței datorate salariatului până la acoperirea integrală a drepturilor salariale cuvenite acestuia potrivit contractului individual de muncă, precum și a sumelor privind plata contribuțiilor asigurărilor sociale aferente.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.