Punctele de vedere ale IFAC privind raportarea și asigurarea informațiilor în materie de sustenabilitate, traduse de CECCAR în limba română

CECCAR a tradus în limba română punctele de vedere ale IFAC, vocea profesiei contabile la nivel mondial, cu privire la raportarea și asigurarea informațiilor în materie de sustenabilitate.

În contextul actual, informațiile referitoare la sustenabilitate și raportarea la standarde înalte au o importanță fundamentală, ceea ce determină investitorii, organismele de reglementare și factorii de decizie să se angajeze într-un efort comun pentru crearea unui sistem unitar global care să trateze aceste aspecte.

IFAC și-a asumat rolul de a sprijini dezvoltarea unei noi generații de profesioniști pregătiți pentru viitor și elaborarea, adoptarea și implementarea la nivel internațional a unor standarde de înaltă calitate. IFAC își propune să fie permanent la curent cu principalele aspecte care afectează profesia contabilă, economia, mediul și societatea per ansamblu și emite puncte de vedere care tratează evoluția acestora, încercând totodată să încurajeze dialogul constructiv și să identifice soluții și recomandări.

În acest sens, IFAC a elaborat o serie de documente ce prezintă punctele de vedere ale organismului pe teme de interes atât pentru profesia contabilă, cât și pentru alte părți care interacționează cu domeniul financiar-contabil, pe care CECCAR le-a publicat în limba română.

Documentul Utilizarea ISAE 3000 (revizuit) în misiunile de asigurare privind sustenabilitatea a fost elaborat ca parte a eforturilor IFAC de sprijinire a standardelor internaționale și vine în completarea studiului comparativ global Situația actuală în ceea ce privește asigurarea sustenabilitățiidezvoltat împreună cu AICPA-CIMA. Acesta reprezintă un răspuns la cererea tot mai mare a investitorilor și altor părți interesate de informații de încredere în materie de sustenabilitate. ISAE 3000 (revizuit) este un standard cuprinzător care se aplică misiunilor de asigurare privind informațiile nefinanciare, incluzând prezentări de informații referitoare la aspectele privind mediul, sociale și de guvernanță (ESG) sau la sustenabilitate.

Cel de-al doilea document, Viziunea IFAC pentru asigurarea de înaltă calitate a informațiilor privind sustenabilitateavine în completarea celui de mai sus, tratând importanța standardelor globale, a reglementării care sprijină prezentările de informații utile în procesul de adoptare a deciziilor și valoarea unei abordări interconectate în ceea ce privește raportarea și asigurarea în materie de sustenabilitate și informații financiare.

Documentul Îmbunătățirea raportării corporative: calea de urmat reprezintă un apel al IFAC pentru crearea unui nou Consiliu pentru Standarde privind Sustenabilitatea pe lângă IASB. IFAC are convingerea fermă că acum este momentul oportun pentru identificarea unei soluții globale care să răspundă solicitării din partea investitorilor, factorilor de decizie și a altor părți interesate pentru un sistem de raportare care livrează informații consecvente, comparabile, fiabile și care pot fi asigurate, relevante pentru crearea de valoare în cadrul întreprinderii, dezvoltarea durabilă și evoluția așteptărilor.

Documentele IFAC, traduse în limba română, pot fi consultate pe site-ul CECCAR, secțiunea Publicații – Organisme internaționale – Raportare Integrată.

ESG environmental social governance business strategy investing concept. Businessman pressing button on screen.