Legea insolvenței: principalele modificări introduse prin Legea nr. 216/2022

CECCAR

Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil
Reprezentant al CECCAR în VAT Expert Group

Legea nr. 216/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și a altor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 709 din 14 iulie 2022. Prevederile actului normativ sunt în vigoare de la 17 iulie a.c.

Principalele modificări/completări la Legea insolvenței

Scopul legii insolvenței:

Scopul prezentei legi este instituirea unor proceduri de prevenire a insolvenței la care pot recurge debitorii aflați în dificultate și, respectiv, a unor proceduri colective de insolvență pentru acoperirea pasivului debitorului, în cadrul cărora debitorul beneficiază, atunci când este posibil, de șansa de redresare a activității sale.

Cine poate beneficia de prevederile legii:

Procedurile prevăzute de prezenta lege se aplică profesioniștilor, astfel cum sunt definiți la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepția celor cu privire la care se prevăd dispoziții speciale în ceea ce privește regimul prevenirii insolvenței și al insolvenței lor. În cazul profesiilor liberale, procedurile prevăzute de prezenta lege vizează întreprinderea acestora, iar nu statutul profesional.

Se introduc noțiuni noi:

Creanțele în litigiu reprezintă creanțele a căror existență sau întindere este contestată și în privința cărora nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă până la data întocmirii acordului de restructurare sau, după caz, a deschiderii procedurii de concordat.

Creanțe neafectate reprezintă creanțele care nu sunt modificate în mod direct de un acord de restructurare sau de un concordat preventiv; orice creanță neinclusă în lista creanțelor afectate este creanță neafectată;

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

legea-insolventei-principalele-modificari-introduse-prin-legea-nr-216-2022-a9883