Ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene nr. 1.981/2022. Granturi pentru investiții necesare refacerii capacității de reziliență

CECCAR
Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil
Reprezentant al CECCAR în VAT Expert Group

Așa cum a informat CECCAR Business Magazine, Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru România în valoare de 358 de milioane de euro pentru susținerea întreprinderilor în contextul pandemiei de COVID-19. Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, prin această măsură sunt sprijinite investițiile destinate capacităților de prestare de servicii și retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență, prin Acțiunea 4.1.1. – Programul Operațional Competitivitate. Prezentăm, în continuare, sinteza Ordinului MIPE nr. 1.981/2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 796 din 11 august 2022, ce reglementează această măsură.

Principalele prevederi

1. Ajutoarele în cadrul acestei scheme de ajutor de minimis se acordă numai în condițiile și criteriile prevăzute în schemă, în limita bugetului disponibil.

2. Obiectivul schemei de ajutor de minimis este de a finanța granturi pentru investiții destinate capacităților de prestare de servicii, în vederea refacerii capacității de reziliență, cu aplicabilitate în următoarele domenii:

a) învățământ;

b) sănătate și asistență socială;

c) alte activități de servicii.

3. Limitele de sprijin prin granturile pentru investiții necesare capacităților de prestare de servicii care se acordă pe proiect și beneficiar, sub formă de ajutor de minimis, sunt cuprinse între valoarea minimă de 50.000 de euro și valoarea maximă de 200.000 de euro (echivalentul în lei la cursul inforeuro valabil în luna iunie 2022).

4. Valoarea maximă poate fi apreciată până la concurența sumei reprezentând de maximum 5 ori cifra de afaceri realizată în anul 2019, fără a depăși valoarea de 200.000 de euro.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

2-16.08.2022