ANAF urmează să actualizeze formularul 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune, printr-un proiect de Ordin comun al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, președintelui Casei Naționale de Pensii Publice, președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă,  actualizarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a „Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate”. ANAF reamintește, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, prin art.III din OUG nr.89/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, au fost introduse unele dispoziții referitoare la veniturile din salarii și asimilate salariilor, în situația în care nivelul salariului de bază brut lunar stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri și alte adaosuri, este egal cu nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată stabilit prin act normativ, în vigoare în luna căreia îi sunt aferente veniturile. Astfel, au fost preluate dispozițiile referitoare la măsura „300 de lei din salariul minim, sumă netaxabilă” prevăzute în anul 2025 de OUG nr.156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, care se aplică pentru suma de 300 lei/lună din veniturile din salarii și asimilate salariilor aferente perioadei 1 ianuarie – 30 iunie 2026. Aceleași dispoziții se aplică pentru suma de 200 lei/lună, din veniturile din salarii și asimilate salariilor aferente perioadei 1 iulie – 31 decembrie 2026.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

283057559_l-1536×862