Autoritatea Vamală Română a stabilit procedura și condițiile în care se realizează înregistrarea destinatarilor certificați și a expeditorilor certificați

În Monitorul Oficial nr. 120 din 13 februarie 2023 a fost publicat Ordinul nr. 247/2023 al președintelui Autorității Vamale Române privind procedura și condițiile în care se realizează înregistrarea destinatarilor certificați și a expeditorilor certificați. Potrivit actului normativ, înregistrarea destinatarilor certificați și a expeditorilor certificați se realizează de către direcția regională vamală în a cărei rază de competență își are sediul/domiciliul solicitantul. Prin excepție, în cazul persoanelor încadrate în categoria mari contribuabili, înregistrarea destinatarilor certificați și a expeditorilor certificați se realizează de către Direcția Regională Vamală București.

În vederea obținerii atestatului, persoana care intenționează să fie înregistrată depune cererea de înregistrare ca destinatar certificat/expeditor certificat la biroul vamal de interior sau de frontieră cu atribuții în domeniul produselor accizabile în a cărui rază de competență își are sediul/domiciliul. Prin excepție, în cazul persoanelor încadrate în categoria mari contribuabili, cererea de înregistrare ca destinatar certificat/expeditor certificat se depune la Direcția Regională Vamală București – Biroul autorizări mari contribuabili.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

autoritatea-vamala-romana-a-stabilit-procedura-si-conditiile-in-care-se-realizeaza-inregistrarea-s17412-300×182