Legea nr. 82/2020 privind aprobarea OUG nr. 43/2020, referitoare la acordarea stimulentului de risc COVID-19, publicată în Monitorul Oficial
Legea nr. 82/2020 privind aprobarea OUG nr. 43/2020 referitoare la unele măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 520 din 17 iunie 2020. Actul normativ include o serie de modificări și completări aduse OUG nr. 43/2020 (publicată în Monitorul Oficial nr. 292 din 7 aprilie 2020).

Astfel, între altele, se prevede acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pe lună, pentru personalul din domeniul asistenței sociale și comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii sociale, implicat direct în sprijinirea și/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilități și a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgență, din fondul de salarii al unității angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI «Transferuri între unități ale administrației publice» sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinație, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene. Acest stimulent de risc nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale, contribuției de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuției asiguratorii pentru muncă.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

1 – 18.06.2020