MF propune suplimentarea plafonului de garantare în cadrul Programului IMM INVEST ROMÂNIA/ Subprogramului AGRO IMM INVEST pentru anul 2022

Ministerul Finanțelor (MF) a publicat în transparență decizională un proiect de HG  pentru derogarea de la prevederile art.5 alin.(1^3) din Normele metodologice de aplicare a OUG nr.110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie – IMM INVEST ROMÂNIA, aprobate prin HG nr. 282/2020. Inițiatorii subliniază că actul normativ urmează să aibă „un impact favorabil asupra mediului de afaceri prin înlesnirea accesului la finanțare a unui număr cât mai mare de întreprinderi mici și mijlocii și întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie, pentru stabilizarea situației IMM-urilor afectate de criza economică, iar prin implementarea măsurilor prevăzute în cadrul programului se vor obține efecte antrenante în economie, cu utilizarea unui minim de resurse publice”.

MF menționează, în Nota de fundamentare, că, prin OUG nr.142/2021, s-a aprobat alocarea unui plafon de garantare aferent anului 2022 în valoare de 10 miliarde lei, în conformitate cu prevederile art.1, alin.(4^2), astfel: „(4^2) Pentru anul 2022, plafonul total al garanțiilor care pot fi acordate în cadrul programului este de 10.000.000.000 lei, din care pentru Subprogramul AGRO IMM INVEST plafonul este de 5.000.000.000 lei”. În conformitate cu prevederile art.5, alin (1^3) din HG nr. 282/2020 din 6 aprilie 2020 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 110/2017 privind Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii și a întreprinderilor mici cu capitalizare de piață medie – IMM INVEST ROMÂNIA, cu modificările și completările ulterioare, „pentru anul 2022, plafonul garanțiilor de stat care pot fi emise în cadrul Subprogramului AGRO IMM INVEST se alocă de către Ministerul Finanțelor (MF), în mod egal, în favoarea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A.-IFN (FNGCIMM) și Fondului de Garantare a Creditului Rural IFN – S.A. (FGCR)”. În cadrul Programului IMM INVEST ROMÂNIA, inclusiv în cadrul Subprogramului AGRO IMM INVEST, în anul 2022, până la data de 15 iunie 2022, au fost înregistrate 10.527 solicitări de garantare în valoare de 6.205.378.408 lei, din plafonul total alocat și repartizat celor 20 de finanțatori participanți în cadrul programului, în valoare de 7,5 miliarde lei (plafon alocat FNGCIMM), ceea ce reprezintă un consum de plafon de circa 83%.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

281 – 20.06.2022