Ordinul nr. 3685/2020 al MLPDA privind sprijinirea IMM-urilor prin ajutoare de stat și ajutoare de minimis, publicat în Monitorul Oficial
Ordinul nr. 3.685/2020 al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației privind aprobarea măsurii de sprijin constând în acordarea unor ajutoare de stat și ajutoare de minimis în scopul dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii în cadrul Programului operațional regional 2014-2020 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 784 din 27 august 2020. 

Măsura prevăzută în actul normativ este alcătuită din două componente:  ajutor de stat regional pentru investiții, cu respectarea prevederilor art. 14 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratat, (ajutor de stat regional); ▪ ajutor de minimis, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis.

Măsură de sprijin se aplică investițiilor realizate în regiunile de dezvoltare Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest și Centru. Măsura se adresează IMM-urilor care solicită finanțare pentru investiții în domeniile de activitate eligibile (clase CAEN) enumerate în anexa la ordin.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

3 – 28.08.2020