Proiectul procedurii de acordare a facilităților fiscale în sectorul agricol și în industria alimentară, în consultare publică pe site-ul MF

Ministerul Finanțelor (MF) a publicat în transparență decizională proiectul de ordin privind stabilirea procedurii de acordare a facilităților fiscale în sectorul agricol și în industria alimentară. După cum este cunoscut, potrivit prevederilor Legii nr. 135/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative, persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1) – (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru activitatea desfășurată în România, până la 31 decembrie 2028 inclusiv, în sectorul agricol și în industria alimentară, beneficiază de facilități fiscale dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute la art. 60 pct. 7 din Codul fiscal. Facilitățile fiscale pentru sectorul agricol și industria alimentară constau în: a) scutirea de la plata impozitului pe venit, pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor; b) reducerea cotei de contribuție de asigurări sociale, pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor; c) exceptarea de la plata contribuției de sănătate, pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor; d) reducerea cotei contribuției asiguratorie pentru muncă, la nivelul cotei care se face venit la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale constituit în baza Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare; e) scutirea de la plata contribuțiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, în cazul condițiilor deosebite de muncă sau speciale de muncă.

Proiectul de ordin lansat în consultare publică stabilește procedura de acordare a facilităților fiscale în sectorul agricol și în industria alimentară potrivit prevederilor Legii nr. 135/2022. Astfel, proiectul de ordin reglementează următoarele:

♦ Mecanismul de calcul al indicatorilor „Cifra de afaceri totală” și „Cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea în sectorul agricol și în industria alimentară” care stau la baza determinării procentajului de 80% din cifra de afaceri totală ce reprezintă o condiție pentru acordarea facilităților fiscale în sectorul agricol și în industria alimentară. Cei doi indicatori menționați sunt indicatori specifici, diferiți de cifra de afaceri raportată în documentele contabile, pentru stabilirea cărora nu se utilizează o informație standard din contabilitate ci se determină potrivit art.4 din proiectul de Ordin al ministrului finanțelor privind stabilirea procedurii de acordare a facilității fiscale în sectorul agricol și în industria alimentară. Pentru calculul indicatorilor specifici raportarea se face la anul calendaristic.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

5 – 29.06.2022