Sprijin financiar pentru listarea la bursă a întreprinderilor

În Monitorul Oficial nr. 164 din 27 februarie 2023 a fost publicat Ordinul nr. 348/2023 al ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis „Listarea la bursă a întreprinderilor”, act normativ al cărui obiectiv este de a ajuta întreprinderile să își sporească accesul la finanțare prin intermediul unor instrumente specifice, și anume emiterea de noi acțiuni. Prin intermediul schemei se va acorda sprijin financiar sub formă de grant întreprinderilor care doresc să emită acțiuni, precalificate pentru admiterea la tranzacționare, în conformitate cu condițiile Bursei de Valori București (BVB), pe baza principiului „primul venit, primul servit”. Până la 30 iunie 2025, un număr de minimum 280 de întreprinderi vor fi beneficiare ale acestei investiții.

Schema de ajutor de minimis se aplică tuturor întreprinderilor care îndeplinesc cumulativ condițiile următoare: a) sunt societăți pe acțiuni sau societăți cu răspundere limitată pentru care se completează Declarația de angajament cu privire la transformarea întreprinderii în societate pe acțiuni; b) sunt societăți cu capital majoritar privat; c) au sediul social în România.

Schema nu se aplică: a) ajutoarelor acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectoarele pescuitului și acvaculturii, reglementate de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură; b) ajutoarelor acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole; c) ajutoarelor acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri: ▪ atunci când valoarea ajutorului este stabilită pe baza prețului sau a cantității produselor în cauză achiziționate de la producătorii primari sau introduse pe piață de întreprinderile în cauză; ▪ atunci când ajutorul este condiționat de transferarea lui parțială sau integrală către producătorii primari; d) ajutoarelor destinate activităților legate de export către țări terțe sau către state membre, respectiv ajutoarelor legate direct de cantitățile exportate, ajutoarelor destinate înființării și funcționării unei rețele de distribuție sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export; e) ajutoarelor condiționate de utilizarea preferențială a produselor naționale față de cele importate; f) ajutoarelor acordate pentru achiziția de vehicule de transport rutier de mărfuri. Un solicitant care își desfășoară activitatea atât în sectoare/domenii eligibile, cât și în sectoare/domenii neeligibile, nu poate beneficia de finanțare în temeiul prezentei scheme.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

sprijin-financiar-pentru-listarea-la-bursa-a-intreprinderilor-s17514-300×182