Conf. univ. dr. Mirela PĂUNESCU
Conf. univ. dr. Radu CIOBANU
Într-un context neprielnic precum cel actual, putem constata că există o mobilizare crescută în comportamentul populației și, implicit, în mediul economic, către zona online.
Această mobilizare susținută de îndreptare a atenției în această direcție pare să nu fie o noutate în legislația comunitară în materie de TVA. Afirmăm acest lucru având în vedere preocupările Comisiei Europene de adaptare la dezvoltarea explozivă a comerțului electronic și a prestărilor de servicii pe cale electronică. În acest sens, din nevoia de adaptare a modului de abordare în ceea ce privește aplicarea principiului impozitării la destinație și de protecție a veniturilor fiscale ale statelor membre, pe de o parte, și de asigurare a mediului concurențial și de reducere la minim a sarcinii fiscale, la 5 decembrie 2017 a fost adoptată Directiva (UE) 2017/2455 a Consiliului din 5 decembrie 2017 de modificare a Directivei 2006/112/CE și a Directivei 2009/132/CE în ceea ce privește anumite obligații privind taxa pe valoarea adăugată pentru prestările de servicii și vânzările de bunuri la distanță. Această directivă are ca obiectiv principal adaptarea dispozițiilor relevante ale Directivei 2006/112/CE și ale Directivei 2009/132/CE în ceea ce privește anumite obligații privind taxa pe valoarea adăugată pentru prestările de servicii și vânzările de bunuri la distanță (JO L 348, 29.12.2017, p. 7).
Alături de Planul de acțiune privind TVA, aprobat prin COM(2016) 148 final – „Către un spațiu unic pentru TVA în UE – Momentul deciziei”, această reglementare, cunoscută sub numele de Directiva privind TVA pentru comerțul electronic, a fost identificată drept o inițiativă-cheie în strategiile Uniunii Europene privind piața unică digitală – COM(2015) 192 final) – și piața unică – COM(2015) 550 final –, precum și în Planul de acțiune privind guvernarea electronică – COM(2016) 179 final.
Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.